romaniinspania-gabriela.blogspot.com Web analytics

0

Pericole pe internet

Cu un simplu ID de Messenger se pot afla date despre conturile bancare ale unei persoane, avertizeaza specialistii in securitatea on-line.

Foarte multe site-uri cer numeroase date cu caracter personal, iar de multe ori le oferim fără a verifica, fără a căuta informaţii despre seriozitatea celor care le cer. Pericolele la care ne expunem sunt numeroase.
"Nu cred că există limite în ceea ce priveşte prelucrarea datelor unei persoane. Adresele de e-mail pot fi folosite la spam, phishing, social engineering (păcălire), iar numele, adresa şi DNI-ul pentru activarea unor servicii sau poate pentru a confirma operatorului bancar că vorbeşte la telefon cu persoana ce deţine un cont”, avertizează Laurenţiu Matei, specialist în securizare on-line.

Atenţie la messenger
Datele bancare pot fi aflate pornind de la un simplu ID de messenger. Se poate întâmpla ca "victima" să-şi ţină datele bancare în căsuţa de e-mail pentru a le avea mereu la îndemână, iar cel care ştie acest lucru profită de situaţie şi poate porni o serie de atacuri asupra contului respectiv.
Atacurile pot varia de la tentative phishing până la infectare cu spyware (programe de spionat, cu care poate vedea ce faci la calculator). Compromiterea unui singur cont poate duce la un atac phishing asupra tuturor celor din lista de contacte.

Spre exemplu, în cazul Yahoo messenger, folosindu- se de acele "mass messages", oricine îşi poate convinge o parte din contacte să downloadeze şi să execute un fişier sau să se logheze cu userul şi parola pe o clonă a unui site bancar sau chiar pe o clonă a Yahoo mail.

"Dacă ne rezumăm doar la români, riscurile ca datele bancare să fie expuse sunt mai mici faţă de utilizatorii de peste hotare. În cazul străinilor e imposibil ca din 1.000 de emailuri furate să nu se poată fura măcar 10 conturi care pot fi folosite la plăţi online fără a mai avea nevoie de datele cardului", adaugă şi Ionel Stancu, specializat tot în securitatea on-line.
Chiar dacă nu există "protecţie 100%" împotriva pericolelor de pe internet, sunt câteva mici trucuri pe care trebuie să le ştim.
"În mintea multora, hackerii există doar în filme şi sparg servere ale Pentagonului, o idee total eronată pentru că datele unui utilizator obişnuit sunt mult mai utile. Trebuie să învăţăm că o căsuţă de e-mail spartă, un program descărcat din surse nesigure, softurile fără update la zi şi un sistem de operare fără antivirus ne expun pericolelor", adaugă Laurenţiu Matei.

O plată on-line, pasul spre golirea cardului
Teoretic, investiţiile în sistemul de securitate sunt mari, însă practic orice este accesibil on-line e şi expus.

"O plată on-line poate însemna un pas către golirea cardului de persoane nu prea bine intenţionate. Uitându-ne în urmă vom vedea giganţi care procesează mii de carduri zilnic, ce au avut parte de breşe de securitate care au dus la expunerea cardurilor din baza de date. La noi s-a întâmplat acelaşi lucru, însă, din fericire, de procesarea cardurilor se ocupa o altă firmă, iar în bazele de date ale site- urilor afectate nu au existat astfel de informaţii, ci doar date ale clientilor", mai spune Laurenţiu Matei.
El recomandă cardurile doar pentru plăţi on-line şi ali mentarea lor cu sume fixe, înainte de a efectua plăţile. "Astfel diminuaţi riscul de a fi păgubiţi cu sume majore în cazul în care cădeţi victim", spune şi Răzvan Răsmeriţă, directorul Centrului European al Consumatorilor din România. 


 Sursa: ziarul Libertatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu include materiale pentru adulti, vulgaritate, ura, rasism sau discriminare. In caz contrar, comentariul tau va fi sters.