romaniinspania-gabriela.blogspot.com Web analytics

1

1 Decembrie 2009, o zi ca oricare alta in Spania

Multi romani nu sarbatoresc Ziua Nationala, cu atat mai mult cu cat se lucreaza.
Departe de casa, putini conationali, in special membrii asociatiilor
romanesti, celebreaza Ziua Nationala. Situatia se repeta si in cazul altor comunitati de imigranti din Spania.

Jenica Constantin (37 de ani) se gândeşte adesea la locurile natale de lângă Dunăre, la sărbătorile şi la mâncarea tradiţională de acasă. "Aici nu prea serbăm 1 Decembrie. Poate gătim sarmale, însă, ca şi pentru majoritatea cunoscuţilor mei, este o zi absolut obişnuită, în care mergem la lucru", spune femeia.
"Îmi place mai mult în sat la mamaia mea, de Sărbatori", spune Marilena, mezina familiei Constantin.
"Acolo sunt adevăraţii mei prieteni", mărturiseşte Sebastian, fiul de 11 ani al Jenicăi.

Muzică şi mâncare tradiţionale
Cele care încearcă să menţină cât de cât viu spiritul Zilei Naţionale sunt asociaţiile româneşti din Spania care organizează câte un spectacol, o adunare festivă, dansuri populare româneşti sau minipetreceri cu degustări de produse tradiţionale.
Anul acesta, bugetul asociaţiilor este unul de criză. "Am avea nevoie de 7.000 de euro ca să organizăm noi singuri o festivitate", a declarat Cristina Dobre, secretar al Asociaţiei Românilor din Castellon, Valencia şi Alicante. Situaţia nu diferă nici în rândul celorlalte comunităţi de străini din Spania, la care zilele naţionale sunt sărbătorite în cadrul asociaţiilor.
La 20 iulie, columbienii celebrează ziua naţională. "Pregătim mâncare tradiţională şi ascultăm muzica noastră populară. Cred că toţi străinii din Spania fac acelaşi lucru de ziua naţională a ţării lor", a declarat Carlos Pablo, preşedintele Asociaţiei „Colombia Nos Une", din Castellon.

Marocanii sărbătoresc la 23 mai ziua naţională a ţării lor. " Am ascultat muzică de la noi, iar femeile au gătit mâncare tradiţională. Este greu să fii departe de ţara ta ", a declarat Bakary Sarr, preşedintele Asociaţiei Marocanilor din provincia Castellon.
"Palestina nu are o zi naţională pentru că suntem încă în război. Însă, indiferent unde suntem în lume, noi, palestinienii, plantăm câte un pui de măslin la 31 ianuarie", spune palestinianul Naser Subuh.

Gastronomie tradiţională internaţională
De Ziua Naţională, compatrioţii din asociaţiile româneşti din Spania pregătesc, pentru degustare, sarmale, slăninuţă şi cârnaţi. Marocanii prepară briwats (paste fine, ceapă, pătrunjel, scorţişoară, carne tocată) şi cuşcuş (din făină măcinată brut se prepară bile din aluat care se fierb la vapori de apă fierbinte).
Mâncarea tradiţională a columbienilor este formată din sancocho (mâncare de legume variate) şi bandeja paisa (fasole roşie, cârnaţi, chiflă asemănătoare celei de la hamburger, carne tocată, orez alb şi ou prăjit).

Sursa: ziarul Adevarul

Cititi si: Spania: Cum se traieste ziua Romaniei departe de casa?

Un comentariu:

Nu include materiale pentru adulti, vulgaritate, ura, rasism sau discriminare. In caz contrar, comentariul tau va fi sters.