3

Documente necesare pentru dosarul de pensionare in Spania

Dosarul de pensionare trebuie să conţină următoarele documente:
  1. cerere pentru înscriere la pensie ;
  2. carnetul de muncă (original şi copie);
  3. alte acte prevăzute de lege pentru vechimea în muncă;
  4. livret militar (original şi copie);
  5. diplomă de studii superioare (original şi copie) sau adeverinţă din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor, precum şi certificarea absolvirii acestora;
  6. adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau contractul de muncă;
  7. adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite;
  8. adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat;
  9. procură specială pentru mandatar;
  10. confirmare de la S.C. BANC POST S.A. privind deschiderea contului curent personal la filiala de la domiciliul mandatarului etc. 
  • Dintre documentele menţionate sunt obligatorii doar cele care fac dovada vechimii în muncă (carnet de muncă şi adeverinţe privind vechimea în muncă), precum şi procura specială în cazul în care drepturile de pensie sunt încasate prin mandatar.
  • În cazul în care titularul domiciliat în străinătate şi-a stabilit o reşedinţă în România, casa teritorială de pensii competentă este cea din raza sa de reşedinţă. Această soluţie este valabilă numai în cazul în care titularul nu şi-a desemnat un mandatar pentru stabilirea şi încasarea drepturilor de pensie.
  • În condiţiile în care titularul dreptului de pensie domiciliat în străinătate şi-a desemnat un mandatar, casa teritorială de pensii competentă este cea din raza de domiciliu a mandatarului.
  • Pensia, stabilită prin decizia emisă de Casa teritorială de pensii, urmează a fi virată în contul curent personal şi poate fi ridicată pe baza actului de identitate de către titular sau pe baza procurii speciale de către mandatar.
  • Începând din august 2008, românii care au domiciliul sau resedinta în Spania pot primi pensia în contul bancar spaniol, declarat la Casa teritorială de pensii la care este depus dosarul în România
  • Dacă domiciliul cetăteanului român este în Spania, cererea va fi depusă la Institutului Național de Asigurări Sociale din Spania, prezentând si o copie a deciziei de pensionare din România. Autoritătile spaniole vor lua legătura cu omologii din România, informându-i despre cererea primită si solicitându-le să confirme perioadele de cotizatie. 
  • Dacă domiciliul este în România, cererea va fi depusă aici, iar autoritătile vor lua legătura cu cele spaniole.
  • Cetătenii români care vor să-și stabilească domiciliul în Spania si resedința în România vor depune o cerere în acest sens la consulatele române de pe teritoriul spaniol, solicitând schimbarea domiciliului si eliberarea unui pasaport de cetătean român cu domiciliul în străinătate.
  • Pentru obtinerea pensiei, vârsta de pensionare si vechimea totală trebuie să corespundă legislatiei din tara în care se depune dosarul de pensionare.
Daca vi s-a parut utila postarea, atunci apasati LIKE, pentru a afla si altii de ea.
    Cititi si: Anii lucrati in Spania cu acte,inainte de anul 2007 se socotesc la vechime

    Pensionarea la limita de varsta (partea 1) in Spania

    Pensionarea la limita de varsta (partea 2) in Spania

    Pensionarea la limita de varsta (partea 3) in Spania

    3 comentarii:

    1. Oare e mai bine cu pensia sociala sau e bine sa ai si pensie privata?

      RăspundețiȘtergere
    2. Marian Niculescuianuarie 16, 2013

      buna ziua,am o antrebare .am lucrat an spania cu acte din 2004 pana an 2012,si vreau sa ma informez cu nominile care am cotizat la stat.vreau sa mi se restituie banii anapoi care iam cotizat an spania.vreau sa renunt la pensia din spania,si sami primesc banii anapoi,astept raspunsul dumneavoastra,doamna gabriela,va multumesc anticipat.

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Marian,
        Nu stiu sa existe o astfel de posibilitate.

        Ștergere

    Nu include materiale pentru adulti, vulgaritate, ura, rasism sau discriminare. In caz contrar, comentariul tau va fi sters.