0

Romania si Spania, cele mai fericite tari din Europa

România ocupă locul 1 în clasamentul celor mai fericite ţări de pe Bătrânul Continent, fiind urmată, pe 2, de Spania

Clasamentul a fost întocmit de compania de băuturi răcoritoare Coca-Cola în 16 ţări din lume, informează La Vanguardia. "Prietenii, partenera şi familia" sunt principalele izvoare de fericire.

89% dintre tinerii spanioli sunt mulţumiţi cu viaţa pe care o duc şi pentru jumătate dintre ei momentele petrecute cu prietenii sunt cele mai fericite ale zilei, urmate de timpul petrecut pe internet (28%) şi timpul în care ascultă muzică (24%).

Barometrul fericirii, realizat în cele 16 state, arată că pentru spanioli mâncarea şi prietenii sunt fundamentale. 38% dintre cei chestionaţi susţin că mâncatul reprezintă cea mai plăcută activitate a zilei şi 32% spun că prietenii sunt sursa lor de fericire. Relaţiile personale sunt, de asemenea, foarte importante pentru iberici: 67% din adulţi îşi găsesc fericirea zilnică în cuplu, 51% în familie şi 16% la locul de muncă. Spania e depăşită doar de România, dintre ţările europene, în acest studiu.

Cele mai fericite ţări din lume sunt, în ordine, Mexic, Filipine, Argentina, Africa de Sud, România, Statele Unite, Brazilia, Spania, Marea Briatanie, Italia, Rusia, Belgia, China, Turcia, Bulgaria şi Franţa, conform studiului Coca Cola.

Internetul nu ne face fericiţi
Studiul arată că, în ciuda ritmului frenetic al avansului lumii virtuale în vieţile noastre, contactul uman câştigă de formă categorică atunci când vine vorba de fericirea pe care o generează.Subiecţii din cele 16 ţări cad de acord asupra faptului că interacţiunea cu familia şi partenerul de cuplu constituie o mai mare sursă de fericire (77%) decât internetul. Printre activităţile cele mai apreciate ale zilei pentru cei chestionaţi sunt: timpul petrecut cu cei dragi (39%), masa luată în familie (22%), discuţiile cu prietenii (17%). Alternativele privitului la televizor (14%), navigatului pe internet (5%) şi schimbului de SMS-uri (2%) nu se ridică la înălţimea momentelor cu cei dragi.

Criza mondială nu a afectat indicele de fericire
Rezultatele mai arată că, în ciuda crizei mondiale, nivelul de fericire global e unul ridicat. Mai mult de două treimi dintre cei chestionaţi (67%) se declară satisfăcuţi cu vieţilor lor. Când avem nevoie să ne binedispunem, 38% dintre noi ieşim seara în oraş cu prietenii şi 22% preferăm îmbrăţişările unei persoane dragi.
Pe de altă parte, a ajunge celebru nu e un motiv de fericire pentru cei chestionaţi. Rezultatele arată că, în general, persoanele preferă mai degrabă să călătorească prin lume (37%) decât să devină faimoşi. 26% preferă voluntariatul faimei iar 12% spun că să găsească iubirea vieţii e mai importantă decât gloria.
12.500 de persoane au fost chestionate în cele 16 ţări enumerate. Întrebările chestionarului au fost realizate de Universitatea Complutense din Madrid pentru Barometrul Indicelui de Fericire al Coca Cola.

Sursa: ziarul Adevarul

Cititi si: Reteta fericirii in formula stiintifica

Rasul sanatos tine medicul departe

12 sfaturi pentru relaxare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu include materiale pentru adulti, vulgaritate, ura, rasism sau discriminare. In caz contrar, comentariul tau va fi sters.