1

Argumente: De ce ai mai ramane in Romania?

Rudele şi dorinţa de a schimba ceva sunt doar două motive pentru care unii rămân în România. Când tot mai mulţi pleacă din ţară, există oameni hotărâţi să rămână, chiar dacă îi ştiu defectele.
Alţii şi-au dat seama, din străinătate, că pot fi împliniţi şi aici şi s-au întors.
Cristina Ana (23 de ani) şi colegele ei Andra Alexandru şi Florina Baciu se numără printre cei care cred că au puterea să înceapă o schimbare în ţară. Ele au creat, pe site-ul de socializare Facebook, grupul "1001 motive să rămâi în România" pentru a aduna cât mai multe argumente.

"Fiecare are un motiv personal pentru care a ales să rămână în această ţară. Familia, sentimentul de apartenenţă, limba maternă, patriotismul sau amintirile legate de locul în care ne-am născut şi unde am crescut, încât să ajungem oamenii care suntem azi, joacă un rol important în decizia de a nu emigra. Pe de altă parte, România este în curs de dezvoltare, iar de noi depinde cum va arăta viitorul ei", spune Cristina.

"Dacă îi întrebăm pe angajaţii sediului central Microsoft ce cred despre cei peste 200 de colegi români, am fi surprinşi să vedem câte calităţi are poporul nostru", adaugă ea. "Cred că ajungem într-un fel sau altul să fim prinşi în imaginea negativă pe care alţii o au despre noi. Devenim copleşiţi şi, în final, resemnaţi în faţa ei. Şi, de ce să nu recunoaştem, e mai la îndemână să fii pesimist şi să critici, decât optimist şi să te mulţumeşti cu «puţinul» pe care îl ai. Ceea ce nu realizează mulţi români este că acel puţin cuprinde o infinitate de lucruri frumoase, trebuie doar să vrei să deschizi ochii şi să le vezi."
Grupul online a adunat peste 600 de membri din martie până în prezent. Dar a strâns doar 70 de motive pentru care România merită o şansă. Cristina rămâne optimistă. "Mai e cale lungă până la 1001, însă membrii ­care s-au înscris şi au postat până acum mesaje au arătat că se poate", spune ea.

Dorinţa de a reveni acasă
Anca Topliceanu (25 de ani) a descoperit cât de mult înseamnă pentru ea România după ce a plecat la studii în SUA. Acolo s-a simţit mândră când a auzit primul "mulţumesc" stâlcit, acolo a vorbit cu bucurie despre istoria României, despre mirosul de cozonac din casa bunicii, despre transhumanţă şi despre Brâncuşi. "Nu m-am gândit prea mult la România când am plecat. M-am gândit la mine şi la cum să-mi construiesc, piesă cu piesă, viitorul. Aici însă îmi iau în serios rolul de «ambasador». A milita pentru o imagine pozitivă a României (ori a neutraliza-o pe cea negativă) devine un reflex când eşti în afara ei", spune ea.

Anca e hotărâtă să revină în ţară. "Sunt realistă: ştiu şi binele şi răul din SUA, ştiu avantajele şi dezavantajele din România. Da, vreau să mă întorc", spune ea. "Rădăcinile nu ni le putem schimba. Sunt în ADN-ul nostru fiziologic şi cultural. Şi acolo sunt probleme, şi acolo sunt buni şi răi, veseli şi trişti, bogaţi şi săraci. Am întâlnit mulţi români acolo. Pare că nu sunt acasă niciodată, deşi au case impresionante. Pare că le lipseşte întotdeauna ceva. De ce? La sfârşitul fiecărei zile, sunt imigranţi. Când eşti aici, asta nu înseamnă nimic. Acolo, însă, e un stigmat. Viaţa acolo pare frumoasă, pare mai uşoară, pare mai lină. Dar e ceva care e împotriva firii."

Argumente pentru a rămâne
-Andra Alexandru: "Pentru familie, pentru dragoste, pentru prieteni adevăraţi, pentru speranţa că putem schimba destinul acestei naţiuni".

-Mona Arsulescu: "Pentru mirosul roşiilor şi al piersicilor din copilăria mea".

-Ilyas Andrea: "Ne-am născut aici. Nu din greşeală. Pentru că, oricât de bine ne-ar fi economic şi social altundeva, sufletul ne este legat de glie prin fire invizibile care trag de noi oriunde am fi. Ne trag acasă, indiferent ce anume ne răneşte sufletul: salcâmii lui Tudor Gheorghe, ecoul Liturghiei din zori sau aroma socatei. Nu contează, astea-s doar firimiturile de pe Drumul ce conduce Acasă".

-Alina Popescu: "Pentru că aici sunt îngropaţi toţi ai mei, pentru că ţara asta merită locuită şi de oameni decenţi, pentru că nu vreau să cedez şantajului economic, fugind în mod ruşinos".

-Diana Georgescu: "Pentru că în România simţi că trăieşti. Oricât de gravă ar fi situaţia, stilul nostru de viaţă (în general, cel balcanic) nu se compară cu cel occidental. În orice ţară am trăi acum, ne adaptăm şi încercăm să ne «potrivim», însă orice altă ţară nu ni se potriveşte".

-Yvonne Hauer: "Pentru că sunt o româncă din toată inima, chiar dacă trăiesc de aproape 17 ani în Germania. Mă mândresc cu asta şi nu las pe nimeni să zică ceva rău despre noi sau ţara noastră. Mă simt mult mai bine acasă, în România. Da, suntem mai săraci, dar suntem mult mai veseli. Oricât de greu ne este, încercăm să facem tot ce-i posibil ca să avem o viaţă bună. Suntem toţi o mare familie, nu ştiu, aşa mi se pare mie când compar România cu Germania".

-Tudor Hanea: "Pentru că în România sunt «y» absolvenţi de Harvard, pe când în State sunt «10.000.000 ori y». Iar asta contează când te angajezi".

Mândria de a fi român
Psihologul Lena Rusti explică de ce românii din străinătate redescoperă acolo sentimentele care îi leagă de ţara natală: "Cei care pleacă din cauza unor frustrări de tip social sau profesional îşi păstrează de cele mai multe ori întreaga nostalgie a locurilor cărora au aparţinut psihologic. Locurile în care au crescut, oamenii care au avut o influenţă pozitivă asupra lor".

Acolo încep să valorizeze mai mult obiceiurile sau lucrurile ­care le dădeau un sentiment de apartenenţă, spune psihologul. Totuşi, asta se referă la ţară, nu neapărat la sistem. Şi, de aceea, unii îşi asumă revenirea, iar alţii nu.

Apartenenţa la locul natal
"Dacă mi-e dor de România, mi-e dor de ceea ce îmi e familiar. Cred că asta iubim: senzaţia de cunoscut, cald, previzibil. Aici intră cozonacul, prietenii, iarba verde, covrigii calzi, ciorbele", spune Cristi Şchiopu (24 de ani), care a plecat în Belgia în urmă cu un an şi jumătate şi nu vrea să se întoarcă „foarte curând".

Lena Rusti spune că mândria de ţară există în structura noastră psihologică, venind din sentimentul de apartenenţă. "Dacă aparţinem unui loc, căutăm lucruri pentru care să îl valorizăm, pentru că în acest fel ne salvăm şi stima de sine. E vorba nu de un loc, ci de un context psihologic, de locul căruia îi aparţinem", explică ea.

Astfel, oricât de departe am fi, sau poate cu cât suntem mai departe, cu atât devenim mai sensibili când un sportiv român câştigă o medalie greu de obţinut, când un român ia un premiu literar internaţional sau face o invenţie de talie mondială. „Asta pentru că nu e vorba de ei, e vorba de ceea ce noi şi ei avem în comun şi ne dă în interior acest sentiment de apartenenţă", explică psihologul.
Starea de bine, valorizarea socială şi dezvoltarea unui sentiment de apartenenţă sunt elementele care îi fac pe oameni să-şi dorească să trăiască în ţara în care s-au născut, explică psihologul.

Neadaptarea, motiv pentru a te întoarce
Mulţi dintre cei care au plecat dar se întorc în România o fac pentru că în ţara în care au emigrat nu s-au simţit împliniţi. "Atunci când nu reuşim să ne identificăm cu noua cultură, riscăm să planăm între două lumi, fără a ne mai găsi locul în niciuna, pentru că, oriunde ne-am afla, noi vom fi mereu în cealalaltă parte", explică Lena Rusti.

Dorinţa de a pleca se schimbă şi ea în funcţie de vârstă. "Odată cu vârsta, frustrarea poate creşte. Aici avem oamenii care pleacă la 40 de ani, într-un moment în care au deja un statut social şi încearcă să-şi găsească un mediu în care să fie valorizaţi pentru realizările lor de până în acel moment. Sau oamenii care pleacă de tineri, sau care au vrut să plece, dar cu timpul hotărârea lor se toceşte în frica de nou şi lipsa de energie de a o lua de la capăt", explică Lena Rusti.

Imaginea ţării depinde de fiecare dintre noi
Mădălina Diaconescu (27 de ani), Senior Consultant Brandient, s-a întors în România după un master în strategie de brand la Sorbona, Franţa. Motivul a fost de natură profesională. "A face branding într-o piaţă aflată la început de drum ­este o provocare mult mai mare decât a face acelaşi lucru într-un mediu profesional matur, stabilizat, rutinat", spune Mădălina. Pentru ea, ritmul alert de lucru, posibilitatea de a stabili standardele industriei şi de a contribui la creşterea clienţilor sunt surse „inepuizabile de motivare şi satisfacţie".

Cum se schimbă percepţia
Consultantul Brandient spune că pentru a îmbunătăţi percepţia de sine a unei naţiuni este nevoie de confirmări periodice ale performanţei şi competivităţii sale la nivel sportiv, artistic, cultural, educaţional, politic. Fiecare român este, cu sau fără voia sa, un ambasador al brandului România", spune ea. "Dacă noi avem o imagine proastă despre noi, cum le putem pretinde celorlalţi să aibă o părere bună?"

România nu are o imagine pozitivă în străinătate, ­însă românii, dacă sunt credibili şi pozitivi, i-ar putea convinge pe străini să-şi schimbe părerea, crede şi Ştefan Liuţe (34 de ani), Strategy Director al companiei Grapefruit, specializată în branding. "Oamenii - unii dintre ei, cel puţin - ar putea influenţa percepţia altora despre ţara lor dacă ar vorbi pozitiv despre ea. Omul sfinţeşte locul, indiferent cât de deosebit sau de comun ­este acesta. Nu vom scoate niciodată nimic din darurile naturale ale ţării dacă nu vom fi noi mai întâi nişte oameni frumoşi", spune el.

Pe Ştefan îl ţin în România tocmai oamenii, nu locurile: "Sunt oameni extraordinari pe care vreau să-i am aproape - unde sunt ei este şi casa mea şi atâta vreme cât ei stau în România, voi fi şi eu aici."

Sursa: ziarul Adevarul

Cititi si: Romania si Spania, cele mai fericite tari din Europa


Acasa

Un comentariu:

Nu include materiale pentru adulti, vulgaritate, ura, rasism sau discriminare. In caz contrar, comentariul tau va fi sters.