1

Formularul E302

Ce este Formularul E302?
  • Formularul E 302 este o adeverinţă cu privire la membrii familiei lucrătorului salariat aflat în situaţie de şomaj, care trebuie luaţi în considerare pentru calculul prestaţiilor.
  • El se compune din 3 file.
  • Acest document, scris de instituţia desemnată din ţara de reşedinţă a membrilor familiei, certifică faptul că membrii familiei nu sunt luaţi în considerare pentru calculul prestaţiilor de şomaj care sunt datorate unei alte persoanei potrivit legislaţiei statului membru de reşedinţă.
Cine îl solicită?
Şomerul care a exercitat o activitate salariată într-un stat membru şi care doreşte să poată beneficia de drepturile sale la prestaţiile de şomaj într-un alt stat membru a cărui legislaţie ia în considerare numărul de membri ai familiei pentru a calcula cuantumul prestaţiei, chiar dacă aceştia nu îşi au reşedinţa pe teritoriul acestuia.

Cui îi este solicitat?
Instituţiei desemnate a statului în care membrii familiei îşi au reşedinţa.

Cui îi este adresat?
Instituţiei competente în materie de şomaj a statului în care sunt solicitate prestaţiile (instituţia care examinează dreptul la prestaţii) ; sau lucrătorului salariat aflat în situaţie de şomaj care îl transmite instituţiei competente a statului în care sunt solicitate prestaţiile.

La primire, ce întrebuinţare i se dă de către destinatar?
Instituţia care primeşte formularul E 302 ia în considerare, eventual, numărul de membri ai familiei pentru a calcula cuantumul prestaţiilor.

El se compune din 3 pagini ; nici una dintre acestea nu poate fi suprimată, chiar dacă nu conţine nici o menţiune utila.

Daca vi s-a parut utila postarea, atunci dati click pe butonul "Imi place", pentru a afla si altii de ea.

Cititi si: Formularul E301

Un comentariu:

  1. BUNA SEARA.Stiu ca ajutati multe persoane cu diverse informatii asa ca vreau sa va rog sa imi raspundeti si mie la o intrebare.Daca trimit din Romania scanata situatia E 302(reprezinta veniturile tuturor membrilor familiei)pentru a obtine sotul meu ajutorul de somaj, este acceptata in Spania asa pentru a fi tradusa sau este obligatoriu originalul?
    Suntem in criza de timp si prin curierat dureaza cateva zile si s-ar putea sa piarda o luna de somaj daca nu ajung actele la timp.
    Multumesc mult, astept un raspuns.
    Va doresc numai bine.

    RăspundețiȘtergere

Nu include materiale pentru adulti, vulgaritate, ura, rasism sau discriminare. In caz contrar, comentariul tau va fi sters.