0

Ce drepturi au membrii de familie ai celor ce lucreaza in strainatate?

Daca sunteti lucrator migrant intr-un stat membru al Uniunii Europene, aveti dreptul de a locui in tara gazda cu membrii familiei dumneavoastra, indiferent de nationalitatea acestora.

Astfel, au dreptul sa locuiasca in tara gazda:

  • sotul/sotia dumneavoastra;
  • partenerul cu care ati semnat un parteneriat inregistrat intr-un stat membru, dar numai daca legislatia statului membru gazda confera acestui tip de parteneriat acelasi statut ca si casatoriei si in conformitate cu conditiile stabilite de statul membru gazda;
  • urmasii dumneavoastra si cei ai sotului/sotiei dumneavoastra care nu au implinit 21 de ani sau sunt in intretinere;
  • rudele dumneavoastra aflate in intretinere pe linie ascendenta si cele ale sotului/sotiei dumneavoastra. 
De asemenea, statele membre trebuie sa faciliteze intrarea si sederea urmatoarelor persoane:


  • alti membri ai familiei aflati in intretinere, membri ai gospodariei sau persoane care necesita ingrijirea dumneavoastra personala din cauza unor motive grave de sanatate si partenerul cu care aveti o relatie durabila, atestata in mod corespunzator.
Formalitati administrative

Daca membrii familiei dumneavoastra sunt cetateni ai UE, li se poate impune sa se inregistreze la autoritatea competenta, caz in care li se va elibera un certificat de inregistrare.
Daca nu sunt cetateni ai UE, li se va elibera un permis de sedere, valabil cinci ani sau pe durata sederii lucratorului, daca aceasta nu depaseste cinci ani. Pentru a intra pe teritoriul statului membru gazda, este posibil sa fie necesara obtinerea unei vize.


Pentru eliberarea certificatului de inregistrare sau a permisului de sedere pot fi necesare doar urmatoarele documente:



  • carte de identitate valabila sau pasaport valabil; daca membrii familiei sunt resortisanti ai unei tari terte, trebuie sa prezinte un pasaport valabil;
  • un act care sa dovedeasca gradul de rudenie sau parteneriatul inregistrat;
  • certificatul de inregistrare al lucratorului sau, in absenta unui sistem de inregistrare, orice alt act prin care se poate dovedi sederea in statul membru gazda;
  • pentru rudele aflate in intretinere, pentru alti membri ai familiei sau persoane cu care aveti o relatie durabila, documente care sa certifice aceasta relatie.
Dreptul de sedere permanenta

Membrii de familie beneficiaza, de asemenea, de dreptul de sedere permanenta dupa o perioada de sedere neintrerupta in statul membru gazda de cinci ani. Daca sunt cetateni ai UE, li se va elibera, la cerere, un document care sa certifice dreptul de sedere permanenta. Daca nu sunt cetateni ai UE, li se va elibera un permis de sedere permanenta care poate fi reinnoit o data la zece ani.
In anumite conditii, acestia isi pot pastra dreptul de sedere in caz de divort, anulare a casatoriei, incetare a parteneriatului inregistrat, deces sau plecare a lucratorului.


Dreptul de munca


Membrii de familie care au dreptul de sedere in tara gazda au, de asemenea, dreptul de a lucra in tara respectiva, indiferent de nationalitatea pe care o au.
Copiii lucratorului, indiferent de nationalitate, au dreptul la educatie in statul membru gazda in aceleasi conditii ca si resortisantii statului respectiv. Acestia vor beneficia, de exemplu, de dreptul la tratament egal privind acordarea burselor de studiu.


Sursa: Avocat Edmond Iacob
(https://www.facebook.com/profile.php?id=100006943547485&fref=nf)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu include materiale pentru adulti, vulgaritate, ura, rasism sau discriminare. In caz contrar, comentariul tau va fi sters.